În Muntii Semenicului s-au descoperit primele zacaminte de huila din tara, astfel între anii 1771 – 1778 se deschid primele mine de carbune la Anina, Doman si Secu din tinutul Caras-Serverin. Din aceste motive statul austriac (ce administra pe atunci aceste tinuturi) a început în 1847 sa construiasca prima cale ferata din România – Oravita – Bazias ce avea o lungime de 62.5 km ce era folosita pentru transportul carbunelui pâna la Dunare si mai departe pâna în Austria.
Datorita evenimentelor din anii 1848 – 1849, perioada în care lucrarile au fost întrerupte si reluate mai apoi în anul 1850, urmând ca la 28 august 1854 linia sa fie deschisa numai pentru trenurile de carbune si alte marfuri.
În 1855 linia de cale ferata este preluata de la stat de Societatea Privilegiata a Cailor Ferate de Stat Austriece si o va deschide si pentru traficul de calatori.
Urmeaza apoi sa se descopere noi zacaminte de carbune, dar si de metale pretioase si de asemenea o alta bogatie o reprezentau padurile seculare existente în aceasta zona. Toate aceste lucruri determina Societatea Privilegiata a Cailor Ferate de Stat Austriece sa înceapa în primavara anului 1861 constructia unei cai ferate normale de la Oravita la Anina cu toate ca pe aceasta portiune era o mica linie de munte unde vagonetele erau trase de cai. Acest traseu era aproape paralel cu cel existent si astazi se pot vedea si urme de terasament si chiar un tunel mic sapat în calcarul muntilor.

Cu toate ca este prima cale ferata din România poate fi asemanata cu cele mai renumite linii de acest fel din Europa.
Calea ferata este amplasata în partea de vest si central a Muntilor Semenic pe directia de la est la vest, linia ocoleste muntii de la Maidan – Bradisorul de Jos, traversând Valea Jitinului urca apoi la Carasova unde se apropie mult de Resita ca apoi sa coboare lin spre Anina.
Constructia din munti a impus realizarea unor lucrari de arta importante asa ca pe 33.4km au fost construite 14 tuneluri cu o lungime de 2084m (tunelurile sapate în calcarul dur rezista si astazi), 10 viaducte cu o lungime de 843m, ziduri de sprijin ale versantilor pe o lungime de 9946m si taieturi în munti pe o lungime de 21171m.
Traseul are trei tronsoane: ® Oravita – Maidan
® Maidan – Gârliste
® Gârliste – Anina
Pe portiunea Oravita – Maidan sunt 6 viaducte cel mai mare fiind Racovita construit din caramida cu 11 deschideri, o înaltime de 26.5m si o lungime de 125.8m. Imediat dupa acest viaduct se observa o ramificatie a liniei care duce la cariera Maidan , la poalele Tâlvei Mici de un se extrage antracit si cuart .

Între Maidan si Lisava se gasesc doua viaducte dintre care cel de pe Valea Jitinului are 7 deschideri si o lungime totala de 130.8m. Deschiderea din mijloc a cestui viaduct are 31m si o constructie metalica cu o înaltime a stâlpilor de 37.18m în timp ce deschiderile externe sunt boltite si curbate cu raza de curbura de 114m. Este cel mai mare viaduct construit pe întreaga linie si de remarcat este faptul ca partea metalica a fost construita într-o zona montana, fara macarale acum 130 ani.

Sa nu uitam ca aceste „lucrari de arta” s-au desfasurat între anii 1860 -
1863 si au necesitat un volum de munca impresionant din cauza terenului accidentat. Totodata trebuie sa luam în considerare ca posibilitatile tehnice ce erau la dispozitia constructorilor în acea vreme erau limitate (nu se inventase înca dinamita). Cei ce au început acest proiect au fost inginerul Karl Dülnig, Karl Maniel si colaboratorii lor.
Linia Oravita – Anina a devenit cunoscuta în Europa si prin locomotivele
sale cu abur de o constructie speciala. La început s-a folosit o locomotiva tender, articulata, cu cinci osii cuplate (tip E-t, acest tip de locomotiva a fost realizat dupa modelul celor construite de Wilhelm von Engerth pentru linia de cale ferata Viena-Triest), asemanatoare celor exploatate pe linia ce traverseaza pasul Semmering, dupa care au aparut locomotivele cu patru osii cuplate ce permiteau o viteza maxima de circulatie de 35km/h.

În prezent functioneaza o locomotiva cu abur din seria 50065, constriuta de firma STEG din Austria în anul 1821 (aceasta locomotiva se numea „Steierdorf”). Acest tip de locomotiva a fost expus în anul 1862 la expozitia mondiala de la Londra si în anul 1867 la Paris), care tracteaza 4 vagoane de epoca (un vagon de clasa I, unul de clasa a-IIa, un vagon restaurant si un vagon de bagaj).

Se poate spune ca aceasta linie este una din cele mai mari realizari tehnice în domeniul constructiilor de cai ferate în acea perioada din Banat.

Urmeaza o portiune de linie pe care urmeaza la un interval foarte scurt doua tuneluri – Dolhorf si Jitin urmat ce cel mai mare pod de pe traseu, pod ce poarta acelasi nume cu ultimul tunel. Înainte de a ajunge în statia Gârliste se trece peste Valea Lupului prin care curge un afluent al Jitinului, ocolind apoi Dealul Cornetul Mare si Dealul Babei. În aceasta gara exista o „ciudatenie” – din cauza ca terenul este în panta, trenul intra mai întâi în tunel pentru a i se face macazul si apoi este împins cu spatele în statie. Daca trenul vine din cealalta directie, intra în statie apoi pentru a continua drumul spre Oravita va reintra în tunel prin împingere si astfel se va schimba pozitia macazului. Legat de aceasta statie se spune în gluma ca „se intra odata si se iese de doua ori”. În continuare se pot vedea vaile Clocotici si Rafnic si de asemenea urme ale vechii „cai ferate” care traverseaza valea abrupta a Jitinului.

Dupa ce vom trece de Dealul Moghila, Cleantu Cerbilor, Padurile Vierului si Corbului în sfârsit ajungem la ultima statie de pe acest traseu – Anina. Daca traversam centrul orasului se poate vedea în partea stânga Dealul Colovat (812m) iar în partea dreapta Dealul Crucii.

Turismul feroviar poate fi combinat cu diferite obiective turistice din zona. Se pot face excursii spre Cheile Carasului, Lacul Dracului, Cheile Minisului, Cascada Beusnitei, Cheile Nerei cât si Manastirea Calugara de la Ciclova Româna.